Muşetelul

Denumit popular si romanita este raspandit in special in zona de ses, in locuri insorite dar poate fi gasit si printre alte plante semanate sau la margini de drumuri. 

Florile de musetel le putem procura proaspete incepand din lunile aprilie - mai si pana in august sau le putem usca si pastra, folosindu- le la nevoie pentru sanatate. 

Compozitie chimica 
Florile contin ulei eteric(0,38- 0,81%), glucide, acizi organici, colina, vitamine (B1, C) si minerale (calciu, fosfor, zinc, siliciu, cupru, mangan, fier, etc). 

Proprietatile musetelului 
- Florile de musetel au proprietati antiinflamatorii, antiseptice, analgezice, antispastice, antialergice, sudorifice, emoilente, anestezice locale si cicatrizante; 
- Ele stimuleaza si regenereaza tesuturile normalizand metabolismul pielii si activand epitelizarea; 
- Influenteaza benefic mucoasa gastrica avand actiune antiulceroasa; 
- Actioneaza activ si asupra colitelor, a inflamatiilor cailor urinare sau in cazul menstrelor dureroase; 
- Tonifica parul, dandu-i reflexe blonde si actioneaza benefic asupra diverselor tipuri de ten. 

Modul de utilizare: 
1. Infuzie dintr- o lingurita de flori la o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute si apoi se strecoara. Se beau 1- 2 cani pe zi, preferabil pe stomacul gol. 
Infuzia ajuta in: gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, balonari, colici abdominale, stimularea functiei hepatice, menstre dureroase, astm bronsic. 
Se poate folosi si in caz de gripa dar se beau 2- 3 cani pe zi. 
Inhalatiile cu infuzie au efect foarte bun asupra cailor respiratorii superioare si asupra sinusurilor. 
Pot fi folosite si clisme cu infuzie pentru a inlatura starile iritative ale intestinului gros. 

Atentie! 
Daca in loc de infuzie se face un ceai tare atunci acest ceai in loc sa aibe un efect antispastic, el irita stomacul provocand uneori varsaturi si chiar diaree. 
Iata cum printr- o mica eroare in loc sa obtinem un efect benefic putem obtine unul daunator. 
2. Infuzie din 3 linguri flori la o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15- 20 minute si apoi se strecoara. 
In cazul gingivitelor, abceselor dentare, stomatitelor, aftelor, infuzia calduta sau la temperatura camerei se tine in gura circa 5 minute de mai multe ori pe zi. 
In cazul amigdalitelor se face gargara de mai multe ori pe zi. 
Pentru tratamentul leucoreei se fac spalaturi vaginale de mai multe ori pe zi cu infuzie. 
3. Infuzie din 3 linguri flori la o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 30 minute, apoi se strecoara. 
Se pun cataplasme cu acest ceai in ulcere varicoase, furunculoza, eczeme, rani, ulceratii, arsuri. 

Florile de musetel se folosesc si in cosmetica: 
- Pentru tenurile uscate si ridate se pun comprese cu infuzie pe fata; 
- Pentru tenurile iritate si inrosite se pun comprese cu infuzie dintr- o lingura de flori la o cana cu apa clocotita , lasata acoperita 30 minute; 
- Pentru tenurile grase se pot face bai de aburi cu infuzie din doua lingurite flori la o cana cu apa in clocot. 





Cum procuram florile de musetel 
Ele pot fi procurate de la magazinele specializate in produse naturale. Daca florile de musetel sunt cumparate din piata este bine sa ne informam asupra locului de unde au fost culese. Trebuie evitate pajistile apropiate de sosele (caci florile se incarca cu plumb si devin toxice) precum si locurile unde au fost folosite substante toxice. 
Florile de musetel se culeg in zile insorite si in timpul pranzului. 
Ele trebuie uscate la umbra, in locuri curate si bine aerisite, intinse in strat subtire pe o panza curata sau pe o hartie alba.
Revistele, ziarele si tipariturile sunt contraindicate pentru uscare caci florile pot absorbi cerneala tipografica care este toxica. 
In timpul uscarii se intorc din cand in cand pentru a nu se innegrii. Florile nu trebuie sa transpire, sa mucegaiasca sau sa fermenteze. 
Florile uscate se pastreaza in pungi de hartie sau cutii de carton. Borcanele si pungile de plastic sunt contraindicate caci in ele plantele transpira. 
Florile uscate se pot folosi timp de doi ani de la recoltare dupa care se arunca. 

Urzica

Urzica

Cu toate ca urzica este o planta cunoscuta pe care o folosim deseori in alimentatie, de cele mai multe ori nu ne gandim la proprietatile ei vindecatoare, la faptul ca ne-ar putea intari sanatatea.
Acum o vom cunoaste ca pe o planta noua, ca pe un pretios ajutor al nostru, apreciind-o de fapt la adevarata ei valoare.
Denumirea ei in limba engleza, nettle, se spune ca provine din cuvantul olandez netel, care inseamna ac, cea ce nu este departe de adevar caci la atingere inteapa usturator. Cu toate acestea urzicile preparate ca infuzie, sau mancare, nu mai inteapa si au un gust placut.
Urzicile sunt raspandite pe tot globul cu exceptia regiunii arctice si a centrului si sudului Africii.
Pot fi intalnite pe langa garduri, pe langa case, pe malul apelor si in general sunt raspandite de la campie pana la zona alpina.
Ele se culeg numai din zone nepoluate, din zone in care pamantul nu contine substante daunatoare. Astfel urzicile culese de la marginea drumului sau de langa case pot contine plumb care este toxic pentru organism.
Atentie deci de unde le cumparati caci trebuie sa stiti de unde sunt culese.
Urzicile contin un numar mare de aminoacizi, vitamine (A, B2, C, K), clorofila, saruri minerale (calciu, magneziu, fier, siliciu, etc), substante proteice, acid pantoteic, acid folic, amine, cetone, etc.
Datorita acestui bogat continut ele sunt folosite ca aliment precum si ca plante medicinale in cure pentru regenerarea organismului si pentru detoxifierea lui.
 
 

Urzicile se pot prepara la inceput de primavara sub forma de pireu, mancare cu usturoi, salate, etc.
Se poate folosi sucul obtinut din frunze proaspete, pisate si stoarse. Se consuma doua, trei lingurite pe zi.
Pentru revigorare si detoxifiere se poate face o cura cu infuzie de urzica (o lingura de planta proaspata bine maruntita la o cana cu apa clocotita sau o lingurita de pulbere de planta uscata la o cana cu apa clocotita lasata acoperita timp de 15 minute), trei pahare de ceai pe zi, timp de trei, patru saptamani. Nu este bine ca aceasta cura sa depareasca 6 saptamani, excesul fiind daunator.
Cura cu infuzie de urzici mai poate fi folosita in urmatoarele cazuri: litiaza renala si biliara, diabet, guta, retentie de lichide in organism, bronsita, metroragii, hemoragii, dismenoree, diaree, hemoroizi, etc.
Pentru tratarea ranilor si grabirea cicatrizarii lor se foloseste o infuzie cu trei, patru lingiuri de frunze maruntite la o cana cu apa clocotita. Se fac bai locale sau se pun comprese.
Pentru tratarea enurezisului si a incontinentei urinare se folosesc seminte de urzica macinate, 2-3 g seara impreuna cu o lingurita de miere.
Pentru tonifierea parului si combaterea matretii, se pot folosi infuzii din 40, 50g frunze maruntite la 1l de apa clocotita. Se lasa 30 minute acoperit, se strecoara si se spala parul.
Se mai poate folosi si un decoct din 250g radacini, tulpini si frunze la 5l apa. Se lasa la fiert 30 de minute, se strecoara si se spala parul.
Urzicile mai pot fi uscate si maruntite, pulberea fiind pastrata si folosita pentru adaos la mancare pentru vitaminizare, mineralizare si intarirea organismului.

Aloe Vera

   Aloe Vera

  Inca din antichitate, Aloe Vera a fost utilizata in tratarea diferitelor afectiuni de catre oamenii din intreaga lume, pentru efectele sale binefacatoare asupra sanatatii, dar si frumusetii.
     Aloe Vera accelereaza si normalizeaza metabolismul, regenereaza vilozitatile intestinale si detoxifica organismul. In plus, planta are efect antiseptic, dezinfectant, antiinflamator si poate chiar stimula regenerarea celulara. Prin efectele benefice, ea asigura combaterea numeroaselor probleme de sanatate si este capabila sa vindece si sa amelioreze multe boli si anomalii. Aloe Vera hraneste, detoxifica, normalizeaza tractul digestiv si favorizeaza absorbtia alimentelor. Traversand organismul, echilibreaza starea generala.
     Datorita compozitiei sale naturale, vegetale, Aloe Vera tine corpul intr-o stare fiziologica sanatoasa, creeaza organismului posibilitatea de a se regenera. Prin intarirea sistemului imunitar, are un efect preventiv durabil asupra organismului, acesta fiind capabil sa valorifice cele 240 de substante active, conform necesitatilor sale.

     Aloe Vera este o planta inalta de aproximativ 1 m, cu 12-15 frunze late, carnoase, greutatea fiecarei frunze atingind 700-1500gr.

     Aloe Vera creste indeosebi in zonele subtropicale, dar este deja binecunoscuta în multe tari pentru efectele sale terapeutice extraordinare, fiind considerata de aceea ca un veritabil medicament natural.

     Planta a fost utilizata înca din antichitate, fiind renumita pentru virtutile sale curative. Vechii egipteni numeau Aloe Vera chiar "planta nemuririi" iar tratatul medical antic, Papyrus Ebers, vechi de peste 3500 de ani, mentioneaza multiple efecte vindecatoare ale Aloe Vera.

     Frunzele de Aloe Vera contin componenta cea mai valoroasa a plantei, faimosul gel de aloe vera, foarte bogat de substante necesare organismului: peste 75 nutrienti, 200 componenti activi,20 minerale,18 aminoacizi si 12 vitamine.

     Instabilitatea accentuata a gelului de aloe vera a constituit un obstacol important in calea raspandirii sale. In contact cu aerul, acesta se oxideaza rapid, in decursul a doua ore pierzandu-si majoritatea principiilor active.

Păpădia

Păpădia

Păpădia se recomandă ca medicament în toate bolile în care există un dezechilibru glandular. Datorită acestor calităţi, ea se foloseşte în unele boli ale ficatului, deoarece măreşte secreţia biliara, normalizează circulaţia sângelui, măreşte pofta de mâncare în perioadele convalescente, etc. Având şi o acţiune diuretică, sporeşte eliminarea toxinelor din corp. În felul acesta ea ajută în mod indirect la tratarea unor eczeme şi a altor boli de piele, a gutei, a reumatismului, a arterosclerozei, varicelor,etc. Totodată, ceaiul de păpădie este indicat şi în combaterea obezităţii.
Recoltarea frunzelor, a florilor sau a bobocilor de păpădie se face primăvara, înaintea sau la începutul florii, iar uscarea lor se realizează la umbră, în strat subţire, în locuri bine aerisite. În schimb, rădăcinile pot fi recoltate din luna iulie până toamna târziu şi se usucă la soare, după ce au fost în prealabil spălate şi îndepărtate cele seci sau noduroase. Este bine ca recoltarea plantelor şi florilor sş se facă de pe terenuri aflate la periferia oraşelor, mai puţin poluate şi care nu au primit substanţe chimice, pesticide, ierbicide, etc.
Păpădia este foarte mult consumată în Japonia, Italia, Franţa, India, SUA, etc., fiind cultivată ca orice plantă de grădină.
Încă din antichitate, frunzele tinere de păpădie au fost consumate sub formă de salată mult apreciată pentru gustul deosebit, uşor amărui. Ca valoare nutritivă, ea se situează cu mult înaintea lăptucii, a spanacului, a roşiilor, etc. - având 45 calorii la 100 g produs - fiind destul de bogată în protide (2,8%) şi glucide (7,5%). Frunzele verzi mai conţin vitaminele A, B2, G si D, precum şi numeroase elemente minerale, fiind indicate în curele timpului de primăvară. Din frunzele tinere se obţine o excelentă salată; se spală bine cu apă rece, se sarează, li se adaugă oţet şi ulei, putând fi consumate ca atare sau ca un adaos la slăninuţa tăiată bucăţele foarte mici în prealabil rumenite. Salata poate fi data la cuptor încins timp de 2-3 minute.

În afară de salată, frunzele proaspete se pot adăuga şi altor mâncăruri, mai ales celor cu carne şi peşte. Floarea, eventual măcinată, se adaugă de asemenea la ciorbe şi salate orientale sau poate fi consumată prăjită, ca o adevărată delicatesă. Rădăcina uscată şi tocată mărunt se foloseşte la prepararea unei excelente băuturi care poate înlocui cafeaua sau ceaiul. După ce rădăcinile au fost curăţate şi spălate bine se fierb în apă sărată cam 5-6 minute, apoi se pun la uscat.
Florile gălbui, atât de răspândite, pot fi folosite şi ele la prepararea dulceţii. Pentru dulceaţa se adună circa 400 de flori de păpădie care se lasă în apă rece timp de o zi. După ce au fost bine spălate, florile se amestecă cu o lingură de sare de lămâie, sau 2 lămâi tăiate mărunt, inclusiv coaja. Amestecul respectiv se toarnă într-un vas de 0,5 litri plin cu apă clocotită, după care totul se fierbe timp de 15 minute. Fiertura respectivă, rădăcina, se strecoară, i se adaugă 1 kg zahăr şi se fierbe din nou până se obţine o zeamă de dulceaţă asemănătoare ca densitate şi gust cu mierea de albine.
Proprietăţile miraculoase, terapeutice, ale acestei plante se conservă foarte bine şi când aceasta este preparată sub formă de nectar. Într-un borcan de 3 litri se pun straturi alternative de flori de păpădie cu straturi de zahăr tos, totul bine tasat până ce întreaga masă devine compactă şi aerul este eliminat complet. Produsul astfel obţinut se prezintă sub forma unui lichid brun, puţin amărui, plăcut la gust, asemănător zahaărului ars. Din acest nectar se consumă câte 1 linguriţă pe zi ca atare sau ca adaos la ceai sau alte băuturi nealcoolice.